Următoarea întâlnire a miniștrilor de Externe ai României și Ucrainei va avea loc la Suceava


Intră acum și în grupul de

Ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a anunțat, joi, în cadrul unei întâlniri cu omologul său român, Teodor Meleşcanu, la Cernăuți, că următoarea întâlnire între cei doi miniștri va fi la Suceava.

Pavlo Klimkin a declarat în cadrul întâlnirii că se va discuta problema redeschiderii punctelor de frontieră dintre România și Ucraina, între care patru sunt în județul Suceava, respectiv Izvoarele Sucevei, Ulma, Vicovu de Sus și Climăuți.

Participant la întâlnire, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că ministrul ucrainean de externe a remarcat și apreciat colaborarea între regiunea Cernăuți și județul Suceava.

În acest an urma să fie deschise punctele de trecere a frontierei Vicovu de Sus și Racovăț.

La aceste două puncte de trecere a frontierei partea română a finalizat sută la sută lucrările, iar partea ucraineană se angajează să finalizeze.

Totodată se discută pentru deschiderea altor puncte de trecere a frontierei.


Intră acum și în grupul de