Răsturnare de situație: Petrică Ropotă, repus șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava

Petrică Ropotă a fost repus prin ordin al președintelui ANAF în funcția de șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava, potrivit unor surse oficiale din DGRFP Iași.

Sursa citată a precizat că Petrică Ropotă a fost numit, luni, prin ordin al președintelui ANAF, responsabil cu contribuabilii mijlocii în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași și că în locul său, la Suceava, a fost numit Valentin Iftimescu, consilier în cadrul Inspecției Fiscale din Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava.

Reprezentantul DGRFP Iași a menționat că printr-un ordin ulterior, președintele ANAF a revenit asupra primului ordin, Valentin Iftimescu revenind consilier în cadrul Inspecției Fiscale, iar Petrică Ropotă la conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava.

Reprezentantul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași a spus că nu știe de ce au fost emise ordinele respective de președintele ANAF.

Amintim că Valentin Iftimescu, consilier în cadrul Inspecției Fiscale din Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava a fost numit, de luni, șef al AJFP Suceava, în locul lui Petrică Ropotă, care a fost avansat în cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași.

Pe site-ul AJFP Suceava a fost prezentată, luni, modificarea privind conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava.

Petrică Ropotă a preluat conducerea structurii sucevene a finanțelor publice din guvernarea 2005.