Intră acum și în grupul de
Un șofer care a consumat băuturi alcoolice și s-a urcat la volan a fost urmărit de polițiști, marți, pe raza comunei Putna.
Potrivit IPJ Suceava, marți, 6 februarie a.c., la ora 21.25, o patrulă din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti efectua activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DN 2H, pe raza comunei Putna.
La un moment dat, echipajul a efectuat un semnal regulamentar de oprire a unui autoturism ce se deplasa pe direcția Vicovu de Sus – centrul comunei Putna.
„Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat, s-a procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune pe o distanță de aproximativ 500 m, autoturismul fiind oprit în cele din urmă pe partea dreaptă a carosabilului”, a precizat Poliția Suceava.
Șoferul a fost testat cu aparatul etiloest, rezultatul fiind 0.92 mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează verificări cu privire la săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.