Dinamo ramane in fruntea clasamentului!


Intră acum și în grupul de

Partida de la Bistrita n-a început prea promitator, lipsita de animatie în tribune, dar si pe teren. Joc lent, previzibil si presarat cu greseli de ambele parti.

În conditiile în care Gloria a emanat ceva mai multa energie, Dinamo a fost echipa eficienta. Câinii au modificat tabela la chiar prima lor ocazie, din minutul 11. Lansat perfect de Bostina la marginea careului, Danciulescu a reluat simplu, din prima, în plasa portii unui Tatarusanu inert.

Pe rând, Borbely si Hora au încercat sa ameninte poarta lui Lobont în cautarea egalarii. Doar ca, tot dinamovistii au fost cei care au marcat. Pragmatic, Danciulescu a gasit din nou executia decisiva, dintr-o pozitie asemanatoare cu cea de la faza primului gol, aducand un avantaj linistitor echipei sale inca dinaintea pauzei.

 În actul secund, Sabau a încercat sa-si revolutioneze ofensiva, aruncându-i în lupta pe Anca si Coroian. Mutarea nu a avut însa vreun efect în jocul mediocru al Gloriei, neputincioasa în fata unei echipe a lui Dinamo care a dominat teritorial.

Totusi, când se parea ca pâna si ultima speranta a bistritenilor murise, Diogo a reluat mingea cu capul in poarta lui Lobont la un corner, relansand partida pentru ultimul sfert de ora. Finalul a fost astfel ceva mai aprins, in care Gloria a cautat cu insistenta egalarea in fata unei echipe expuizate a lui Dinamo. Dar scorul a nu s-a mai modificat, iar echipa lui Rednic obtine 3 puncte importante inaintea meciului “de foc” din Cupa Uefa, cu NEC.


Intră acum și în grupul de