Nechifor despre proiectul „Utilități și mediu”: Milioane de euro, datorie în cârca autorităților din județul Suceava din cauza proiectului de „inutilități” care nu și-a atins obiectivele

Deputatul PSD de Suceava, Cătălin Nechifor, a explicat, marți, că nu consideră că proiectul de lege inițiat de mai mulți parlamentari suceveni prin care datoria de 18 milioane de euro pe care o au administrațiile județene pentru proiectul „Suceava-Utilități și mediu la standarde europene” să fie preluată de stat și că din acest motiv nici nu a semnat ca inițiator al legii.

Potrivit acestuia, milioane de euro rămân că datorie în cârca autorităților publice locale din județul Suceava, în cadrul programului “Utilități și mediu la standarde europene”.

„Mai degrabă am putea spune “inutilități”, pentru că, după 15 ani de când a început derularea lui, nici până acum nu și-a atins obiectivele, iar un număr de 60 de localități, plus Consiliul județean, rămân bune de plată cu suma de aproape 18 milioane de euro. Nu știu dacă mai contează unde s-a greșit și cine a greșit, cert este că la Senat se va respinge la finalul acestei luni un proiect de lege depus de parlamentari suceveni, prin care se solicită preluarea la datoria publică a sumei de 17.261.79,95 Euro, rest de plată în cazul împrumutului angajat de Consiliul județean și 60 de localități în anul 2003, pentru realizarea unor centrale termice de cogenerare în localități urbane și extinderea rețelei de gaz în localitățile asociate”, a precizat Nechifor pe pagina sa de socializare.

El arată că nu a semnat această inițiativă motivând că ceea ce se solicită nu va putea niciodată să treacă că lege prin Parlament, iar drept dovadă, deja două comisii permanente ale Senatului au avizat negativ și au dat raport de respingere, respectiv comisiile de administrație și de buget.

„Motivele sunt cât se poate de simple: în 2003 guvernul de atunci a garantat creditul, dar obligația de rambursare e celor care s-au asociat în vederea realizării obiectivelor comune. În al doilea rând, și aici cred că e o problema gravă, s-au predat gratuit, în anul 2009, circa 104 kilometri de rețea de gaz construită pe credit, către Transgaz, cu obligația acestei companii de stat de a continua proiectul. Nu l-a mai continuat, din păcate, și astăzi cei din Vatra Dornei așteaptă ca gazul să ajungă la centrală finalizată prin 2007, care, nefuncționâd nicio secundă, probabil că e deja muzeu”, a mai explicat Nechifor.

El arată că o ultimă problema pe care o enunță este faptul că multe localități nu vor avea niciodată nici măcar un centimetru de rețea sau vreun metru cub de gaz, iar prin urmare plătesc în solidar pentru ceva ce nu există.

„Am încercat de-a lungul timpului să găsesc la rândul meu soluții, inclusiv să relocăm centralele care zac nefolosite pe la Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc (localități care nu mai au sisteme de transport și distribuție agent termic funcționale) către municipiul Suceava, dar nu s-a reușit. Dar am și reușit în mandatul de președinte de Consiliu județean să primim, an de an, de la Guvern sumele de bani care se acumulau ca datorie, am acceptat inclusiv ideea unor primari de a acționa în instanță și de a obține o soluție juridică, dar mai mult de atât nu întrevăd ce s-ar putea face. Din păcate, deja celebrul program “Inutilități și mediu” va continua să atârne că o piatră de moară de bugetele localităților pentru încă vreo 15 ani”, a conchis Cătălin Nechifor.(T.B.)