Lovit de fostul concubin al sotiei


Intră acum și în grupul de

Aflat la fosta concubina pentru a-si vedea copilul, un barbat din Preutesti l-a atacat cu toporul si coasa pe actualul sot al femeii. Potrivit Inspectoratului de Politie Judetean Suceava, vineri, în jurul orei 21.00, S. MARCEL, în vârsta de 39 ani, din comuna Udesti, a fost internat în Spitalul Judetean Suceava cu diagnosticul „plaga taiata posterioara semitorace stâng, traumatism cranio cerebral prin agresiune, contuzie cerebrala”.

Politistii au demarat imediat cercetarile si au stabilit ca vineri seara, la domiciliul barbatului a venit J. DUMITRU, în vârsta de 28 ani, din comuna Preutesti, fost concubin al sotiei sale, pentru a-si vedea copilul de 10 luni si pe fondul unui conflict spontan, acesta a fost lovit de fostul concubin cu un topor în zona capului si cu coasa în spate.

Barbatul a fost examinat medico legal si s-a stabilit ca necesita pentru vindecare 14 – 15 zile îngrijiri medicale, iar autorul este cercetat în stare de libertate sub aspectul savârsirii infractiunii de lovire sau alte violente.


Intră acum și în grupul de