Ucrainean prins de polițiștii din Vama Siret cu peste 300 de kilograme de tutun pentru narghilea

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, cetățean ucrainean, este cercetat pentru contrabandă după ce a încercat să intre în România, prin Vama Siret, cu peste 300 de kilograme de tutun pentru narghilea.

Potrivit ofiţerului pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, în seara zilei de 8 martie, în jurul orei 20.30, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean Volodymyr D., în vârstă de 36 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes-Benz, înmatriculat în Polonia.

„În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii. Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată în vederea sustragerii de la controlul vamal, cantitatea de 301 kg de tutun pentru narghilea cu diverse arome, de proveniență ucraineană”, a precizat comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan.

El a arătat că întreaga cantitate de tutun, în valoare de 30.100 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar cetățeanul ucrainean este cercetat de către poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Totodată, microbuzul marca Mercedes- Benz, în valoare de 90.000 lei, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, față de cetățeanul ucrainean s-a luat măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 ani.