Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că a aflat din presă despre propunerea de creștere la 2,5 lei a prețului unei călătorii cu TPL.
„Nu este o inițiativă a primarului”, a spus Lungu.
El a arătat că datorită încasărilor bune, Primăria Suceava a achitat anul acesta datoria de 4,7 milioane de lei și nu mai sunt restanțe.
„Este inițiativa TPL. Acolo este un Consiliu de Administrație, o Adunare Generală. Ei vin cu niște propuneri văzând ceea ce s-a întâmplat prin țară. În mai multe orașe din țară s-a mărit tariful de la 2 lei la 2,5 lei”, a spus primarul.
El a adăugat că angajații TPL au salarii mici, dar și prin ceea ce a făcut Primăria și Consiliul Local care acordă abonamente cu reducere de 50 la sută la pensionari s-a făcut un lucru bun și pentru pensionari, dar vin și 700.000 de lei venituri în plus la TPL din care se poate suporta o creștere salarială.
„Pe o anumită logică economică, faptul că ei au salariile mici, e posibilă și această majorare. Dacă mă întrebați pe mine, sigur ne interesează să atragem cât mai mulți călători, ori cât mai mulți călători nu poți să-i atragi mărind biletul, ba din contră, trebuie să găsești alte soluții”, a spus Lungu.
El a arătat că și piratarea de operatorii intrajudețeni a transportului public local afectează societatea locală de transport public.