Prefectura Suceava: În data de 30 aprilie nu se vor face înmatriculări auto, dar se va susține proba practică de traseu pentru obținerea permisului de conducere

Luni, 30 aprilie 2018,  zi declarată liberă de Guvernul României, proba practică de traseu pentru obținerea permisului de conducere va avea loc pentru persoanele programate la acea dată, anunță Prefectura Suceava.

La  Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor este singura activitate care se va desfășura în ziua menționată, arată sursa citată.

 Persoanele programate pentru înmatricularea autovehiculelor în ziua de  30 aprilie  sunt rugate să se prezinte înainte de această dată  sau după 1 mai cu   talonul printat  care certifică  rezervarea și să aibă în vedere valabilitatea documentelor prezentate pentru înmatriculare.

În şedinţa de Guvern din 12 aprilie 2018, s-a stabilit ca ziua  de 30 aprilie 2018 să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, având în vedere că marţi, 1 mai, este zi liberă nelucrătoare, conform Codului Muncii, arată Prefectura Suceava.(N.B.)