Lucrările pentru construcţia Centrului de Radioterapie din Suceava ar urma să fie reluate în cursul lunii mai

Lucrările pentru construcţia Centrului de Radioterapie din zona pavilionară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava ar urma să fie reluate în cursul lunii mai, iar finalizarea primei părţi a investiţiei este preconizată pentru sfârşitul anului 2018.

 Managerul SJU Suceava, economist Vasile Rîmbu, a declarat, miercuri, că lucrările la Centrul de Radioterapie au fost sistate pentru o perioadă, dar că vor fi reluate din luna mai, după ce firma care realizează investiţia a definitivat sursele de finanţare pentru realizarea clădirii şi achiziţia de aparatură.

El a spus că, după cum a fost informat de către investitor, aceste probleme privind finanţarea investiţiei au fost rezolvate, iar o parte din aparatură a fost deja achiziţionată.

“Sperăm că în cursul lunii mai să avem un şantier cu viteză maximă de lucru, aşa încât ei să-şi finalizeze prima parte a investiţiei până la sfârşitul anului”, a subliniat Rîmbu.

De menţionat este că Centrul de Radioterapie din Suceava se realizează în parteneriat public-privat, iar pentru implementarea acestui proiect firma clujeană SC RT Lotus Center ar urma să investească aproximativ 13 milioane de euro, lucrările fiind demarate în toamna anului 2017.

Proiectul ar urma să fie implementat în două etape: în prima etapă va fi instalat un echipament performant de radioterapie şi un computer tomograf, iar capacitatea de ocupare este estimată că va fi de 80 la sută, în timp ce în a doua etapă a proiectului va fi instalat un al doilea echipament de radioterapie şi va fi implementat şi echipamentul de medicină nucleară, respectiv PET-CT, ce conferă o mai mare acurateţe din punct de vedere imagistic a leziunilor tumorale, precum şi instalarea mini-ciclotron.

(Liliana Bujdei)