„Festivalul Fanfarelor”, la ediția a III-a


Intră acum și în grupul de

La Calafindești, la sfârșitul săptămânii trecute a avut loc cea de-a III-a ediție a „Festivalului fanfarelor”.
 
Manifestarea, pe care primarul comunei, Loghin Saviuc, a inițiat-o în anul 2006, are deja un caracter interjudețean întrucât, alături de fanfarele locale, din comunele Calafindești, Forăști, Dolhasca sau Fântânele au participat și fanfare din județele vecine Botoșani și Neamț.
 
Primarul comunei, care încă din anul 2000, de când a fost ales în fruntea comunei și a pus bazele Ansamblului „Trandafirul” visa la un festival al fanfarelor, și-a împlinit visul și a reușit să introducă această manifestare în tradiția Calafindești-ului.

Ansamblul „Trandafirul” este alcătuit dintr-o echipă de dansatori și dintr-o fanfară ai cărei membri aparțin câtorva generații, de la instrumentiști octogenari, la cel mai tânăr dubaș din județ, preșcolarul Cosmin Diaconescu.
 
La ediția din acest an au participat opt fanfare.
 


Intră acum și în grupul de