Viceprimarul Lucian Harșovschi vrea ca toate trecerile pentru pietoni din municipiu să fie semaforizate. El a anunțat că toate trecerile pentru pietoni vor fi refăcute


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat, miercuri, că își dorește ca toate trecerile pentru pietoni să fie semaforizate și că a solicitat o informare privind costurile care ar trebui suportate.

Harșovschi a spus în conferință de presă că s-a început marcajul rutier în municipiu, dar că acesta va fi realizat doar în zonele unde nu se va implementa sensul unic.

„Toate trecerile de pietoni vor fi refăcute. Am cerut un calcul să vedem ce înseamnă ca toate trecerile de pietoni să fie semaforizate”, a spus viceprimarul.

El a menționat că municipalitatea are un studiu de management al traficului cu fonduri europene de 1,2 milioane de euro și că se va analiza cum se vor putem coordona prevederile din acest proiect cu refacerea trecerilor pentru pietoni.

Mai mult, viceprimarul a spus că se lucrează în continuare la întreținerea municipiului prin vopsirea bordurilor, plantarea de flori, eliminarea gardului viu în anumite zone.

El a arătat că în parcul de lângă Primăria Suceava s-a eliminat gardul viu și că vor trebui făcute reamenajări în zonă.

„Aici, în zona Primăriei, va trebui să facem în oglindă cu parcul de la Universitate. Vor trebui refăcute și aleile pentru că s-a văzut ce este”, a spus viceprimarul care și-a exprimat încrederea că municipiul Suceava va arăta mult mai bine.(T.B.


Intră acum și în grupul de