FOTBAL : Dorinel Munteanu – „Suntem din nou în cărți, cu o victorie în meciul cu Dinamo”


Intră acum și în grupul de

Dorinel Munteanu, noul antrenor al echipei Steaua, a declarat marți că printr-o victorie pe terenul lui Dinamo, în etapa a 13-a a Ligii I de fotbal, formația din Ghencea va fi din nou în cărți pentru titlu. „Cu Dinamo ne așteaptă un meci greu, dar ne pregătim să-l câștigăm. Când am venit la Steaua am luat în calcul programul dificil, dar nu mă înspăimântă acest lucru, deoarece am încredere în echipă. Cu prima ocazie, echipa va avea un alt moral. Meciul cu Dinamo este foarte important, deoarece printr-o victorie am intra din nou în cărți, dar nu este decisiv.

Important e cum jucăm noi și aceasta este principala mea preocupare. Sper să ne revenim și să plec fericit din Ștefan cel Mare”, a declarat Munteanu, citat de site-ul Stelei. Dinamo ocupă primul loc în clasament, după 12 etape, cu 28 de puncte, șase mai multe decât Steaua (locul 4). Steaua nu a câștigat de patru meciuri în campionat. Derbiul Dinamo – Steaua va avea loc sâmbătă 1 noiembrie, de la ora 21,00 (Antena 1).
 


Intră acum și în grupul de