Acasă Actualitate Pardău atrage atenția asupra școlilor neîncălzite din județ

Pardău atrage atenția asupra școlilor neîncălzite din județ


Intră acum și în grupul de

Deputatul PD-L de Suceava, Dumitru Pardău, a declarat, miercuri, că deși proiectul de reabilitare a școlii din satul sucevean Cotârgași, în valoare de 1,6 milioane de lei, a cuprins și refacerea sistemului de încălzire, 150 de elevi învață în frig din cauză că Ministerul Educației nu a alocat fonduri pentru finalizarea lucrărilor. „Acum, dintr-o neglijență a Ministerului Educației, 150 de elevi stau în frig”, a spus Pardău, care a arătat că după ce au fost sparte sobele nu a mai fost achiziționată centrala termică și nu a fost instalat nici sistemul de încălzire în săli. El a precizat că pentru lucrările efectuate la școala respectivă, MEdC are restanțe în valoare de aproximativ un milion de lei, motiv pentru care  firma de construcții s-a oprit cu lucrările la încălzirea școlii.

Deputatul PD-L a adăugat că mai multe localități sucevene se confruntă cu situații asemănătoare, în care lucrările începute la școli nu au fost finanțate în totalitate.



 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version