Acasă Actualitate Volei, Divizia : A2, Masculin, Est CSMU LPS Suceava, încă o victorie...

Volei, Divizia : A2, Masculin, Est CSMU LPS Suceava, încă o victorie la „fițoșii” de la CSM București


Intră acum și în grupul de

> Sucevenii au dispus în 3 seturi de CSM București, echipă care a contestat orice în teren și chiar victoriile de până acum ale gazdelor!

Voleibaliștii lui Victor Pancu au contabilizat sâmbătă a cincea victorie din șase meciuri disputate în Divizia A2 Masculin Est, dispunând în trei seturi de CSM București. A fost un meci strâns și cu peripeții, care a dat de lucru arbitrilor și a provocat iritare gazdelor. 
Sucevenii de la CSMU LPS Suceava au învins însă în ciuda „fițelor” pe care bucureștenii le-au făcut pe durata partidei, comentând și contestând multe decizii ale arbitrului.
Oaspeții au cerut chiar prezența la sală a unui arbitru federal, pentru că, la ce știau ei despre prestația voleibaliștilor suceveni  de anul trecut, parcursul foarte bun din acest campionat li s-a părut suspect. Vigilența lor a acționat doar în „curtea vecinului”, pentru că, în primul set, la scorul de 5 – 5, oaspeților le-au fost anulate punctele câștigate, pentru că, pe foaia arbitrilor trecuseră jucătorii, cei din teren și cei de pe bancă,  aiurea.
Cu fițe sau fără, jucătorii de la CSM București au fost nevoiți să citească, în clar,  scorul final pe seturi, care arăta astfel: 26 – 24, 26 – 24 și 25- 20. O victorie care mai aduce sucevenilor două puncte în clasament și i păstrează în coasta liderului din seria Est, SCMU Craiova.
 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version