Intră acum și în grupul de
CFR Cluj – Girondins de Bordeaux 1 – 2
După rezultatele foarte bune cu AS Roma și Chelsea Londra, CFR Cluj a pierdut puncte chiar în fața formației considerată outsideră. Girondins de Bordeaux și-a adjudecat toate cele șase puncte în dubla manșă cu CFR Cluj, după ce s-a impus în tur cu 1-0, iar în Ardeal cu 2-1. În meciul retur, clujenilor le-a lipsit capul limpede din atac, le-a lipsit căpitanul formației, Eugen Trică, suspendat pentru această partidă.
Bordeaux a început ofensiv meciul de la Cluj și a deschis rapid scorul. Gouffran l-a găsit în careu pe Gourcuff și acesta a împins mingea în poarta lui Stăncioiu, în minutul 6. CFR a revenit rapid în joc și a egalat peste numai trei minute, tot după o fază fixă: lovitură liberă executată de Culio, mingea a fost recentrată de Kone, iar Dani a trimis-o în plasă cu capul din 6-7 metri.
Scenariul de la Roma părea că se repetă și că CFR va reveni, cu eroul Culio acum în rol de pasator decisiv. Nu a fost însă așa. Evoluția acestuia a fost ștearsă, iar Bordeaux a avut în continuare inițiativa, reușind să înscrie din nou, tot dintr-o fază fixă: Wendel a transformat impecabil o lovitură liberă de la circa 22-23 de metri, în minutul 38. În partea secundă, CFR nu a arătat semne de revenire, jocul campioanei României a continuat să sufere. Bordeaux a așteptat și a avut șansa să majoreze scorul, dar bara, arbitrul care nu a văzut un henț în careu la Panin și paradele lui Stăncioiu și-au făcut datoria.
Au evoluat echipele:
CFR Cluj: Stăncioiu – Tony (Panin, 64), Cadu, De Sousa (Deac, 78), Pereira – Mureșan, Dani – Dubarbier, Peralta (E. Kone, 68), Culio – Kone. Antrenor: Maurizio Trombetta.
Bordeaux: Valverde – Chalme, Planus, S. Diawara, Jurietti – Alou Diarra, Fernando – Wendel (Obertan, 78), Gourcuff, Gouffran (Bellion, 78) – Chamakh. Antrenor: Laurent Blanc.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a ajuns pe locul patru în clasamentul grupei A, însă lupta pentru primăvara europeană rămâne deschisă și foarte complicată. AS Roma a zdrobit Chelsea pe Olimpico, scor 3-1, astfel că orice se poate întâmpla în această competiție. Totuși, pentru clujeni meciul cu AS Roma din etapa viitoare, de pe teren propriu, este decisiv, iar o nouă victorie în fața italienilor este vitală.
Clasament
1 Chelsea 7p
2 AS Roma 6p
3 Bordeaux 6p
4 CFR Cluj 4p
Intră acum și în grupul de