Intră acum și în grupul de
Olympique Lyon – Steaua București 2 – 0 (1 – 0)
Steaua a început destul de curajos meciul, nu a cedat mingea gazdelor și chiar a avut prima ocazie a meciului, în minutul 8, când Kapetanos a reluat mingea cu capul, dar Lloris nu a avut probleme. Treptat, Lyon a pus din ce în ce mai multă presiune, iar Benzema l-a testat pe Zapata în minutul 15. Meciul a continuat cu ocazii de ambele părți, însă niciun jucător nu a reușit să lovească decisiv.
Primul gol al partidei a venit în urma unei faze fixe. Din păcate, nu Steaua a beneficiat de el, pentru că pe teren s-a aflat și un alt specialist în acest domeniu. Juninho a executat o lovitură liberă de la peste 30 de metri, în minutul 44, și a reușit să marcheze, profitând de o gaură în zidul stelist și de ezitarea lui Zapata.
La reluare, Lyon are șansa unui nou gol, dar Petre Marin respinge de pe linia porții lovitura de cap a lui Makoun, după o ieșire eronată a lui Zapata. Ogăraru a avut ocazia egalării, dar lovitura sa liberă de la circa 25 de metri a fost deviată și a trecut la o palmă de poartă, în minutul 68. Ieșind pe contraatac, Lyon a reușit în cele din urmă să profite de spațiile mari din apărarea Stelei, iar Reveillere a pătruns central și l-a executat pe Zapata de la marginea careului, în minutul 89, pentru 2-0.
Steaua va juca următorul meci pe 25 noiembrie, la Munchen, cu Bayern.
Au evoluat echipele:
Lyon: Lloris – Reveillere, Cris, Boumsong, Grosso – Makoun, Toulalan – K. Keita (C. Delgado, 70), Juninho Pernambucano, Ederson (Kallstrom, 70) – Benzema (Piquionne, 83). Antrenor: Claude Puel.
Steaua: Zapata – Ogăraru, Goian, Ghionea, Petre Marin – Szekely (Semedo, 46, Arthuro, 81), Tiago Gomes, Rădoi, Nicoliță – Bogdan Stancu (Dayro Moreno, 59), Kapetanos. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Clasament
1 Bayern Munchen 8p
2 Olympique Lyon 8p
3 Fiorentina 3p
4 Steaua 1p