Intră acum și în grupul de
Întrucât peste 50% din voturile dascălilor venite din județ sunt pentru mișcarea de protest, Sindicatul Județean din Învățământ „Spiru Haret” Suceava va declanșa conflictul de muncă participând atât la greva de avertisment cât și la cea generală, a declarat joi, liderul acestui sindicat, prof. Constantin Cernica. Acesta a precizat că peste 80% din sindicaliști și-au exprimat opțiunile, 4390 fiind de acord cu greva de avertisment, iar 3949 cu greva generală. Termenul de depunere a opțiunilor de către sindicaliști era până joi, dar Constantin Cernica a spus că se mai așteaptă opțiuni și vineri. „Mai trebuie să ne parvină voturile din 20% din școli, dar vom declanșa conflictul pentru că avem peste 50% din opțiuni la ambele forme de protest” a declarat liderul sindicatului sucevean.
Sindicatul Județean de Învățământ „Spiru Haret” Suceava aparține de FSLI și numără peste 6000 de membri.
Federațiile din învățământ din țară au programat pe 10 noiembrie grevă de avertisment între orele 12:00- 14:00, iar pe 18 noiembrie greva generală, pe termen nelimitat. Sindicatele protestează față de decizia guvernului de a bloca prin ordonanță de urgență, până la 1 aprilie, aplicarea legii prin care se acorda mărirea salariilor cu 50% pentru cadrele didactice.
Intră acum și în grupul de