Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a apreciat, miercuri, în conferința săptămânală de presă, că problema termoficării în municipiu trebuie discutată în Consiliul Local, apreciind că un referendum este greu de organizat într-o perioadă de timp rezonabilă.
Lungu a spus că a studiat Legea referendumului și că este destul de delicat de organizat fiind necesare de hotărâre de Consiliu Local, urmată de un aviz al Prefecturii și apoi o Hotărâre de Guvern, ceea ce ar dura destul de mult.
„Nu mi-ar fi frică de un referendum”, a explicat Lungu.
El a menționat că vor fi însă discuții în Consiliul Local.
„Sigur, vom avea discuții în Consiliul Local. Este clar că cei de la Bioenergy, în contextul actual când nu încasează acele certificate verzi, vor cere majorare de preț”, a declarat primarul.
El a adăugat că în funcție de creșterea de preț solicitată de Bioenergy se va stabili și cota pe care o va putea suporta Primăria ca subvenție.
Lungu a spus că în aceste condiții se ajunge din nou la partea de echitate, în condițiile în care mai mult de jumătate dintre suceveni au centrale proprii, iar ceilalți beneficiază de un preț subvenționat.
Primarul Ion Lungu declarase în urmă cu o săptămână că ar fi necesar un referendum privind termoficarea în municipiu în condițiile în care consideră că nu este echitabil ca sucevenii branșați la sistemul centralizat de termoficare să beneficieze de subvenții în timp ce mai mult de jumătate din locuințe au sistem de încălzire propriu și nu au aceleași avantaje.(N.B.)
Intră acum și în grupul de