Acasă Actualitate Au început lucrările de pictură la Catedrala „Nașterea Domnului” din Suceava

Au început lucrările de pictură la Catedrala „Nașterea Domnului” din Suceava


Intră acum și în grupul de

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat vineri, 22 iunie a.c., că au început lucrările de pictură la Catedrala „Nașterea Domnului” din Suceava.



Primarul Ion Lungu a menționat că pictarea Catedralei este o lucrare de anvergură, care se va întinde pe mai mulți ani.

Totodată, Ion Lungu a spus că municipalitatea suceveană a acordat în acest an 500.000 lei pentru începerea acestor lucrări.

„Catedrala este o carte de vizită pentru orașul nostru, așa cum se întâmplă în toate orașele din lumea civilizată”, a precizat Ion Lungu.

Catedrala „Naşterea Domnului” din cartierul Mărăşeşti, din municipiul Suceava, este cea mai mare catedrală din România, după cea a „Mântuirii Neamului” din București.

Catedrala ce are dimensiuni impresionante, de 70 de metri înălţime şi tot atâţia pe lungime și poate fi observată din toate colțurile orașului, a avut o primă sfințire pe 4 octombrie 2015, după 25 de ani de la turnarea pietrei de temelie. (M.T.)


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version