Titularizare Suceava 2018: Un singur candidat a fost notat cu 10. Note peste 7 au obținut 40,69 la sută dintre candidați

Peste 40 la sută din totalul cadrelor didactice care au participat la proba scrisă a examenului de Titularizare au obţinut note peste 7, doar un candidat a fost notat cu 10.

 

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a publicat, marţi, o situaţie statistică privind rezultatele obţinute de candidaţii suceveni la proba scrisă a Concursului de ocupare a posturilor/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, înainte de soluţionarea contestaţiilor.

Astfel, în judeţul Suceava procentul notelor peste 7 a fost de 40, 69 la sută, iar procentul notelor peste 5 a fost de 78,08 la sută din totalul celor 607 candidaţi care au predat tezele.

Conform ISJ Suceava, un singur candidat care a susţinut proba scrisă la disciplina Educaţie civică a fost notat cu 10, alţi 246 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99, 227 de candidaţi au obţinut note cuprinse între 5 şi 6,99, iar 132 de candidaţi au note mai mici de 5.

Sursa citată precizează că o singură lucrare susţinută de un candidat la disciplina Limba şi literatura română a fost anulată conform Procedurii MEN nr. 34648 / 2.07.2018 privind desfășurarea probei scrise, art. 6.

Cele mai multe note cuprinse între 7 şi 7,99 au fost obţinute de candidaţii care au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română, pedagogia preşcolară şi metodica desfăşurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii- 48, precum şi la limba şi literatura română, elemente de pedagogie şcolara şi elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învăţământul primar-47, la disciplina limba şi literatura română-30, la disciplina limba limba şi literatura engleză-24, la disciplinele geografie şi educaţie fizică şi sport- 17, la matematică-9, religie ortodoxă-6, psihopedagogie specială-6.

Reamintim că la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor complete/incomplete, vacante/rezervate au absentat 61 de candidaţi, iar alţi 50 s-au retras din examen după ce au primit subiectele, în timp ce 607 candidaţi au predat tezele.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a scos la concurs în acest an 872 de de posturi/catedre complete/incomplete, vacante/rezervate.

Conform ISJ Suceava, din totalul posturilor scoase la concurs, 96 sunt posturi vacantate pe perioadă nedeterminată, din care 69 de posturi sunt în unităţi de învăţământ din mediul urban şi 27 în mediul rural,  iar alte 776 sunt posturi vacantate pe perioadă determinată, având viabilitate mai mică de 4 ani.

Din totalul celor 776 de posturi cu viabilitatea mai mică de 4 ani,  606 sunt vacante(333 complete şi 273 incomplete) şi 170 sunt rezervate( 103 complete şi 67 incomplete).

Alte 96 de posturi au viabilitatea mai mare de 4 ani, din care 19 sunt pentru disciplinele tehnice, 15 pentru educatoare, 11 pentru învăţătoare, 9 pentru disciplina matematică, 6 pentru învăţământul special, 8 pentru disciplina educaţie fizică şi sport de specialitate, câte 4 posturi pentru disciplinele educaţie fizică şi sport şi informatică, 5 posturi pentru discipline din domeniul artă, câte 3 posturi pentru Cluburi ale copiilor şi disciplina fizică etc.

Rezultatele obţinute de candidaţi la proba scrisă a acestui concurs au fost comunicate pe 17 iulie, înregistrarea contestaţiilor este prevăzută pentru perioada 17-18 iulie, soluţionarea contestaţiilor va avea loc în perioada 18-23 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 24 iulie.

Potrivit calendarului, în data de 25 iulie 2018 va avea loc repartizarea candidaţilor care au obţinut media de repartizare minimum 7 pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizaţi pe o listă unică, in ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare.

Pe 26 iulie se va desfăşura repartizarea candidaţilor cu statut de cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar anterior înscrierii în concurs, care au obţinut media de repartizare de minimum 7, pe posturi didactice/catedre vacante indiferent de viabilitatea acestora, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizaţi pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular.

De menţionat este că pentru a fi angajaţi pe perioadă nedeterminată (titularizare) candidaţii trebuie să obțină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

MEN a precizat, marţi, într-un comunicat de presă că rata notelor peste 7 (înainte de contestaţii) obţinute de candidaţii care au susţinut proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar este de 47,40% (în creştere cu 1,67%  faţă de anul trecut: 45,73%).

Potrivit MEN, cel mai ridicat procent de note peste 7 (interval 7 – 9,99) s-a înregistrat în judeţul Dolj (58,7%), iar cel mai scăzut, în judeţul Caraș-Severin (30,04%)

(Liliana Bujdei)