„Cadou” pentru pensionari- banii pe luna decembrie mai repede


Intră acum și în grupul de

Plata pensiilor de asigurări sociale de stat, pentru agricultori și a celor pentru cadrele militare, precum și a celorlalte categorii de pensii se va face în perioada 10-24 decembrie, informează Poșta Română. Tot atunci vor fi distribuite și taloanele mov, aferente pensiilor plătite pe card sau în cont curent, precum și taloanele de călătorie CFR. Graficul de distribuire a drepturilor sociale va fi următorul: în perioada 10-24 decembrie – pensiile curente și taloanele CFR vor fi distribuite de către factorii poștali la domiciliul beneficiarilor; în perioada 19-24 decembrie vor fi distribuite la domiciliu pensiile restante (cupoane gri); până pe data de 30 decembrie, titularii absenți de la domiciliu și avizați își vor putea ridica drepturile bănești de la sediile oficiilor poștale.

Cupoanele mov, aferente pensiilor plătite pe card bancar sau prin cont curent, urmează să fie distribuite la domiciliu, în perioada 14-29 decembrie 2008, urmând ca pensionarii avizați și absenți de la domiciliu să le poată ridica de la ghișeele subunităților poștale până pe data de 9 ianuarie 2009.


Intră acum și în grupul de