Intră acum și în grupul de
În etapa a IX-a a seriei est a Diviziei A2 de volei masculin, CSMU LPS Suceava a evoluat în deplasare pe terenul celor de la CSU CSS Galați. Sucevenii s-au „încălzit” cu sportivii gălățeni și i-ai învins cu scorul de 3-1. „Văduviți” de căldură și apă caldă în ultima perioadă în sala „Unirea”, elevii antrenorului Victor Pancu s-au „energizat” demonstrând că au valoare și se pot lupta pentru promovare.
„Am fost egalați după ce am câștigat primul set, însă ne-am revenit și am câștigat pe final. A fost un meci tensionat în care am arătat că putem evolua și sub presiune. Sinceri să fim ne-am bucurat de căldura din sala gălățeană pentru că la noi la sala „Unirea” nu am beneficiat de acest lucru, dar sperăm ca această problemă să se rezolve până la meciul cu SCMU Craiova, liderul seriei” a declarat antrenorul echipei CSMU LPS Suceava, Victor Pancu.
Intră acum și în grupul de