Intră acum și în grupul de
La două săptămâni de la inaugurarea Iulius Mall, petrecerile se țin lanț, alături de ofertele tentante, destinate tuturor gusturilor și bugetelor. Reprezentantii Iulius Mall Suceava promit clienților mall-ului o serie de evenimente deosebite, menite să creeze o atmosferă plăcută, specifică mall-urilor Iulius.
Astfel, începând de sâmbătă, timp de trei zile, distracția, premiile și surprizele vor face deliciul serilor la Iulius Mall. Sâmbătă, 29 octombrie, începând cu ora 18.00, doamnele și domnișoarele sunt invitate să participe la concursul de frumusețe MALL BEAUTY 2008, eveniment ce se va desfășura în zona de foodcourt a mall-ului și va fi prezentat de simpaticul Cătălin Dezbrăcatu’. Marele premiu al compețiției constă într-un weekend în doi la Roma. Seara va fi încheiată cu un concert susținut de trupa AKCENT.
Duminică, de la ora12.00, cei mici au rezervat un program deosebit în zona Kids Land, unde actori de teatru vor însufleți personajele lui Ion Creangă într-un spectacol de păpuși. Începând cu ora 17.00, Doru Octavian Dumitru, Ovidiu Komornyk și Mioara Velicu vor însufleți atmosfera de la Iulius Mall cu un program savuros alcătuit din sketch-uri umoristice și melodii consacrate, cunoscute iubitorilor de muzică. Tot în această seară deosebită se va afla fericitul câștigător al concursului „Shopping-ul se premiază !”, care va pleca acasă cu un autoturism Volkswagen Jetta.
Luni, 1 Decembrie, cu ocazia Sărbătorii Naționale a României, Iulius Mall Suceava va aduce pe scenă importanți interpreți ai muzicii populare românești, precum Margareta Clipa, Elisabeta Turcu și Călin Brăteanu, pentru a petrece această zi deosebită în spiritul tradițional românesc.
„Evenimentele de entertainment ocupă un loc deosebit de important în politica Iulius Mall Suceava, iar aceste concerte sunt doar câteva din lungul șir de surprize pe care le pregătim clienților noștri”, au declarat reprezentanții mall-ului.
Intră acum și în grupul de