Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, marți, după reluarea ședințelor comandamentului pentru investiții în municipiul Suceava că a luat decizia de a trece „la timonă” pentru că există o problemă cu personalul departamentului de investiții al municipalității.
El a spus că firme care au contracte cu municipalitatea i-au spus că nu au fost băgați în seamnă la Primărie și că din acest motiv sunt în întârziere cu anumite lucrări,
„Avem o problemă reală la partea de investiții. E o problemă de natură umană. Acolo, un om de mare valoare, directorul Florin Cerlincă are niște probleme de sănătate. Șeful de birou a ieșit la pensie. Este de o săptămână un alt șef de birou. Tocmai de aceea am decis că trebuie să trec la timonă, la organizarea acestor comandamente pentru că este calea cea mai ușoară să rezolvăm aceste probleme”, a explicat primarul.
Ion Lungu a subliniat că în aceste condiții va acționa pentru a imprima o dinamică lucrărilor de investiții în municipiu.