Incendiu la o casă din Fălticeni


Intră acum și în grupul de

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, sâmbătă, la ora 11:33 a fost anunțat de izbucnirea unui incendiu, la o casă din Fălticeni. Imediat, la fața locului s-a deplasat o autospecială a Detașamentului de Pompieri Fălticeni. Când au ajuns la gospodăria lui Marcel S., din municipiul Fălticeni, str. Humorului, ardea coșul de fum și planșeul, existând pericolul de propagare la acoperișul casei de locuit.

Incendiul a fost lichidat la ora 12:10, focul distrugând aproximativ 2 mp din planșeul casei, mobilier și bunuri casnice. De asemenea, s-au degradat pereții portanți ai casei de locuit. Pagubele au fost estimate la cca 1.000 lei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza unor scântei provenite din interiorul coșului de fum deteriorat.

Pompierii au salvat casa proprietarului, în valoare de cca 30.000 lei.


Intră acum și în grupul de