SMURD la Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

După ce la data de 31 octombrie, în cadrul Detașamentului de Pompieri Suceava, a fost inaugurat Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (S.M.U.R.D.), iar pe data de 28 noiembrie în cadrul Gărzii de Intervenție Siret, pe data de 2 decembrie vine și rândul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei să deschidă acest serviciu.

Echipajul serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare acționează pentru permiterea accesului, degajarea victimelor în cele mai bune condiții și cât mai rapid posibil, fără a agrava leziunile existente, concomitent cu acordarea asistenței medicale de urgență, în timp util, în cazul incendiilor, accidentelor și altor situații de urgență în care funcțiile vitale ale persoanelor afectate sunt sau se presupune a fi în pericol iminent.

Ajutorul medical de urgență se acordă pe timpul intervențiilor de către personalul medical propriu, precum și de personalul unităților sanitare din zona de competență sau raionul de intervenție, chemat în sprijin la locul acțiunii.

În cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, au intrat în dotare trei ambulanțe noi, de tip B1 și B2 cu rol de prim ajutor și transport. Acestea sunt dotate cu aparatură performantă pentru monitorizarea funcțiilor vitale și prim ajutor.

Peste 40 de cadre din rândul personalului propriu al ISU „Bucovina” Suceava  au fost instruite la Spitalul de Urgență „Sf. Spiridon” Iași.

Echipajele S.M.U.R.D intră în acțiune pentru: intervenția la cazurile în care una sau mai multe persoane se află într-o situație de risc vital din cauza unei îmbolnăviri sau accidente acute; intervenția la cazurile care necesită acordarea primului ajutor într-un interval scurt de timp; asigurarea protecției medicale în cazul intervenției echipajelor Inspectoratului pentru situații de urgență la misiunile specifice cu risc de accidentare pentru personalul echipelor de intervenție; intervenția la accidente colective sau calamități.

Anul viitor sunt așteptate alte trei ambulanțe, ce vor fi repartizate Detașamentelor de Pompieri din Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni și Rădăuți.

 


Intră acum și în grupul de