Așa ar putea arăta trupa parlamentarilor de Suceava

      În urma alegerilor parlamentare, două mandate de senator și două de deputat au fost câștigate direct de candidați ai PD-L în județul Suceava. Astfel, prim-vicepreședintele PD-L Suceava, Orest Onofrei a câștigat, cu 53,21 % din voturi în colegiul nr.2 pentru Senat, din zona municipiului Suceava, iar Sorin Fodoreanu a câștigat mandatul de senator în colegiul nr. 1 din zona de munte a județului. Totodată, deputatul PD-L, Dumitru Pardău, a fost reconfirmat în urma votului în colegiul de deputați din zona Vatra Dornei, obținând 58,35 la sută din voturi, iar secretarul executiv al PD-L Suceava, Ioan Bălan, a câștigat cu 56,7 la sută colegiul nr. 2 pentru Camera Deputaților din zona municipiului Suceava.

  Potrivit unei simulări a repartizării mandatelor, PD-L ar mai obține, în județul Suceava, în urma distribuirii realizate de BEJ,  încă două mandate de deputat, pentru prorectorul Universității Suceava, Sanda-Maria Ardeleanu și medicul Gabriel Gospodaru.

 Totodată, în urma alegerilor parlamentare, PSD va obține trei mandate de deputat pentru europarlamentarul Cătălin Nechifor, deputatul Eugen Bejinariu și deputatul Ioan Stan și unul de senator pentru președintele organizației PSD Suceava, Gavril Mîrza.

 PNL va avea un mandat de deputat pentru George Coroamă, șeful Ocolului Silvic Putna.

 BEC urmează să repartizeze un mandat de senator în colegiul Rădăuți, care ar putea fi acordat PNL sau PSD, lui Tiberiu Prodan, respectiv Corneliu Popovici și două mandate de deputat în colegiul Solca, care ar urma să fie acordat deputatului PD-L, Eugen Uricec și în colegiul Rădăuți care ar putea fi acordat PSD sau PNL, lui Mihai Frunză, respectiv Mircea Irimescu.