CFR evită să spună câți călători merg cu „Săgeata albastră” la Putna

De la jumătatea lunii august, CFR Călători a reluat, după o pauză de șase ani, cursele pe linia Dornești – Putna. Astfel, cei care vor să ajungă la Putna, fie din Suceava, fie din Dornești, pot călători cu trenul Siemens Desiro „Săgeata albastră”, care efectuează două curse zilnice tur-retur.

Calea ferată pe linia Dornești – Putna, inaugurată în 1898, a fost redeschisă miercuri, 15 august 2018, cu prilejul Sărbătorii de Sfânta Maria.

Potrivit unui anunț al Ministerului Transporturilor, „Calea ferată Dornești – Gura Putnei – Putna (39 km), mult așteptată de turiști, a fost reparată de CFR Infrastructura în regie proprie”.

News Bucovina a solicitat companiei de transport feroviar CFR Călători să prezinte situația cu privire la numărul de călători înregistrat în prima săptămână pe rutele Suceava – Putna și Dornești – Putna, însă CFR a evitat să ofere un răspuns concret, motivând că își desfășoară activitatea pe o piață concurențială.

„Deoarece ne desfășurăm activitatea pe o piață concurențială, nu vă putem furniza informaţii comerciale privind numărul pasagerilor tansportaţi  de către CFR Călători pe rutele Suceava – Putna şi Dornești – Putna”, arată CFR Călători.

CFR Călători este o companie de transport feroviar de persoane din România, deținută de stat, înființată în anul 1998. CFR Călători desfăşoară activităţi de interes public naţional, social şi pentru satisfacerea nevoilor de apărare a ţării şi are, în principal, ca obiect de activitate efectuarea transportului feroviar public de călători.

(M.T.)