Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Dolhasca a fost prins de jandarmi în timp ce fura lemne dintr-un vagon. Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Suceava, căpitan Bogdan Cornaci, vineri, 5 decembrie a.c., în jurul orei 19.00, un echipaj din cadrul Secției de Jandarmi Fălticeni au surprins, într-un vagon de marfă staționat în gara din localitate, un bărbat care sustrăgea material lemnos.
Căpitanul Cornaci precizează că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că, în jurul orei 18.00, persoana în cauză, S. Gică, de 52 de ani, din orașul Dolhasca, a parcat autoturismul proprietate personală în imediata apropiere a unui tren ce efectua un transport în folosul unei societăți comerciale din județul Alba.Apoi, bărbatul a sustras din ultimul vagon al trenului mai multe bucăți de lemn rotund de foc, pe care le-a transportat ulterior către autoturism, cu intenția de a le duce la domiciliu.
Bărbatului i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar dosarul urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Intră acum și în grupul de