Cursuri de limba franceză pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani, la Biroul Francez din municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Biroul Francez din municipiul Suceava organizează în acest an școlar cursuri de limba franceză, nivel începător, pentru grupa de vârstă 6-8 ani.

Reprezentanții Biroului Francez au anunțat că în perioada 24 septembrie – 10 octombrie 2018 au loc înscrierile în vederea constituirii grupei de cursanți (10-12 persoane).

„Cursurile vor începe pe 24 octombrie 2018 și vor avea loc la Biroul Francez, săptămânal, miercuri, ora 17:00”, a precizat sursa citată.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0723.678083.

(M.T.)


Intră acum și în grupul de