AJPS se așteaptă la dublarea numărului de familii ce vor beneficia de alocații complementare


Intră acum și în grupul de

După ce limita de venit minim pe membru de familie pentru care se acordă alocații familiale complementare a fost ridicată de la 184 la 423 de lei, numărul familiilor beneficiare din județ va crește. Potrivit datelor Agenției Județene pentru Prestații Sociale Suceava, în prezent 65.000 de familii sucevene beneficiază de astfel de alocații, dar se preconizează că numărul lor se va dubla, până la finele acestui an. Persoanele care se încadrează în noile limite de venit se pot adresa primăriilor de care aparțin pentru informații suplimentare și depunerea dosarelor.

Alocația familială complementară este o formă de ajutor suplimentară acordată de statul român pe lângă alocațiile pentru copii, și vizează familiile cu venituri mici. După noile reglementări, intrate în vigoare luna trecută, familiile cu un copil încasează o alocație de 50 de lei, cele cu doi copii 60 de lei, cele cu trei 65 de lei, în timp ce familiile care au patru sau mai mulți copii primesc un ajutor de 70 de lei. 
Familiile monoparentale primesc un ajutor bănesc mai mare, care pleacă de la 70 de lei, în cazul părintelui cu un copil, și ajunge până la 90 de lei, când este vorba de un părinte care are în îngrijire patru sau mai mulți copii.

 


Intră acum și în grupul de