Foștii salariați ai IRE au înființat asociația “Seniorii electricității”


Intră acum și în grupul de

Foști salariați ai IRE Suceava, actuala E.ON, în prezent pensionari, s-au constituit într-o asociație intitulată „Seniorii electricității”, ce are ca obiectiv principal acordarea de ajutor umanitar celor bolnavi sau necăjiți, a declarat miercuri, președintele acestei asociații, Ovidiu Mustață,  fost director al IRE timp de ani buni.

„Am înființat asociația, în primul rând pentru coeziunea socială a foștilor angajați. Concret, vrem să începem cu ajutoare umanitare, fiindcă sunt oameni care au probleme de sănătate. Vrem să rezolvăm câteva cazuri, ale unor persoane care sunt în nevoie și au pensii foarte mici”, a declarat Ovidiu Mustață.

Miercuri, cu prilejul primei adunări generale a asociației, de validare a conducerii acesteia, s-a decis ca primul ajutor să fie oferit unui fost electrician de la IRE, pentru o operație “by pass”.

Potrivit lui Ovidiu Mustață, asociația s-a înființat la 9 septembrie 2008, membrii ei fiind atât foști lucrători de la IRE Suceava cât și de la Botoșani, actuali pensionari, și este deschisă de altfel “oricărui om care a lucrat în domeniu”, numărând până în prezent 380 membri.
 


Intră acum și în grupul de