40 de echipe vin la a doua ediție a Cupei „Moș Crăciun”


Intră acum și în grupul de




Ediția a doua a Cupei „Moș Crăciun” va avea loc în perioada 19-21 decembrie și se va bucura de o prezență numeroasă, nu mai puțin de 500 de fotbaliști de la 40 de echipe anunțându-și prezența.

Cupa „Moș Crăciun” se va disputa pe patru categorii de vârstă (copii născuți în anii 1997, 1998, 1999 și 2000) iar meciurile vor avea loc în sala Liceului cu Program Sportiv și pe terenul acoperit al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

 

Invitați speciali Dorin Goian și Zoltan Iașko

La ediția din acest an printrii invitați se numără Dorin Goian și Zoltan Iașko. La competiția organizată de CS Sporting Suceava, LPS Suceava și Universitatea Suceava și-au anunțat prezența cluburi precum Steaua București, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Salina Ocna Șugatău, Xela Baia Mare, Kosarom Pașcani, CSȘ și LPS Botoșani, Universitatea Cluj, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Poli Iași, Presing Brăila, FCM Bacău, Marmația Sighetul Marmației și FC Zalău.

 


Intră acum și în grupul de