Lucrările de reabilitare a parcului de lângă Policlinica Areni se apropie de final. Harșovschi: Cu o investiție minimă schimbăm complet aspectul acestui parc


Intră acum și în grupul de

Lucrările de reabilitare și modernizare a parcului de lângă Policlinica Areni se apropie de final, urmând să fie reamenajate și spațiile verzi și recondiționată fântâna arteziană.

„Lucrările din Parcul Florea Vladimir se apropie de final. În acest moment se realiniază băncile și s-a început reamenajarea spațiilor verzi, inclusiv plantarea de crizanteme”, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi.

El a menționat că s-au montat 370 de metri liniari de bordură mică, 1020 de mp de pavaj din care 400 mp gri, iar restul maro, precum și 116 metri liniari de trepte.

„Cu o investiție minimă, am reușit să schimbăm complet aspectul acestui parc unde foarte multe persoane în vârstă, și nu numai, își petrec timpul liber, jucând table și șah”, a declarat viceprimarul.

Harșovschi a anunțat că urmează să fie recondiționată și fântâna arteziană.

Lucrările de modernizare a parcului au început în luna septembrie în baza contractului de reparații existent cu o valoare estimată de 103.000 de lei. (T.B.)


Intră acum și în grupul de