O baracă din curtea Grupului Școlar Dumbrăveni a luat foc


Intră acum și în grupul de

O baracă din curtea Grupului Școlar Dumbrăveni a luat foc joi dimineață, din cauza fumatului în locuri nepermise. Prin serviciul 112 Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a fost anunțat de incendiu, la ora 08:53. Astfel, Detașamentul de Pompieri Suceava împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dumbrăveni au intervenit cu două autospeciale și un modul SMURD pentru localizarea și stingerea incendiului izbucnit la o baracă de materiale, aparținând lui Dan N., aflată în curtea Grupului Școlar, din comuna Dumbrăveni.

Când autospecialele au ajuns la fața locului, ardea interiorul barăcii metalice de tip vagon, capitonată cu lemn și polistiren, fără să existe pericol de propagare la vecinătăți. Incendiul a fost lichidat la ora 09.30, focul distrugând izolația interioară a barăcii pe o suprafață de aproximativ 50 mp.  Pagubele au fost estimate la cca. 1.000 lei.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza fumatului în locuri nepermise. Pompierii au salvat restul barăcii, în valoare de cca. 2.000 lei.


Intră acum și în grupul de