Activitatea jandarmilor, reflectată pozitiv în mass-media


Intră acum și în grupul de

În cadrul ședinței de bilanț al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, generalul de brigadă Eugen Șalar a prezentat și relația instituției cu mass-media. Astfel, acesta a precizat că „activitatea de relații publice a asigurat un flux informațional permanent, prin transmiterea către mass-media locală a buletinelor informative și a unor informații de interes pentru comunitate, contribuind la câștigarea și menținerea încrederii și sprijinului opiniei publice pentru activitățile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava”.
Purtătorul de cuvânt al IJJ Suceava, căpitan Bogdan Cornaci, a realizat monitorizarea presei locale și a celei centrale, cu privire la activitățile unității astfel, au fost cuantificate peste 2561 de referiri la adresa Jandarmeriei Române și a I.J.J. Suceava, în creștere cu 150% față de perioada similară a anului precedent.
În urma structurării materialelor de către compartimentul relații publice și informare, au reieșit 2023 articole pozitive, 4 negative și 531 nepolarizate. Și în acest an, imaginea instituției continuă să fie una preponderent pozitivă (peste 79% din totalul materialelor cuantificate fiind de factură pozitivă), aspect potențat de un procent redus și nesemnificativ din perspectivă imagologică a ratei negativității (0,16%).
IJJ Suceava ține să precizeze că activitatea de relații publice s-a desfășurat in conformitate cu prevederile legale, asigurându-se o transparență totală. Informațiile de interes public au fost furnizate din oficiu, prin publicarea pe site-ul propriu și la cerere și au fost înregistrate 74 de solicitări, 5 în scris și 69 verbale, acestea din urmă fiind formulate de jurnaliști. Cererile au fost soluționate în termenele prevăzute de legislația în vigoare, neexistând nici o reclamație administrativă sau plângere în instanță împotriva instituției.
 


Intră acum și în grupul de