„Victorie la fotografie”, prima expoziție de fotografie jurnalistică realizată în Suceava


Intră acum și în grupul de

Spațiul de la parterul Iulius Mall a fost luni, la ora 14:00 gazda expoziției de debut a fotoreporterului de la cotidianul „Crai Nou” Suceava, Oana Șlemco, pigmentată cu caricaturile maestrului Mihai Pînzaru- PIM. Fiind organizată în ziua de 22 Decembrie, cei doi au ținut să precizeze că expoziția este dedicată atât prietenilor cât și victimelor care s-au jertfit la Revoluția din 1989.
Manifestarea s-a bucurat de un real succes, fotografiile Oanei Șlemco fiind gustate din plin.

„Victorie la fotografie” este prima expoziție de fotografie jurnalistică realizată în Suceava, ce reunește 50 de instantanee „selectate cu greu” pentru că „era de unde alege”, după cum a spus Victor T. Rusu, reprezentantul Uniunii Artiștilor Fotografi din Bucovina- instituție aflată sub aripa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava. Oana Șlemco a mai participat și la o expoziție de grup, anul trecut, în preajma Sărbătorilor de Crăciun, „Victorie la fotografie” fiind prima expoziție personală. Fotografiile aflate pe simezele de la Iulius Mall sunt realizate în timpul celor două campanii electorale din acest an, mesajele pline de tâlc, ce însoțesc fotografiile aparținând „Clubului Jupânilor”, după cum a spus fotoreporterul Oana Șlemco.

Alături de prieteni, colegi, artiști și poeți suceveni, de la acțiune nu au lipsit nici oficialitățile precum prefectul de Suceava, Ovidiu Doroftei, subprefectul Angela Zarojanu, vicepreședintele CJ, Vasile Ilie, viceprimarii de Suceava, Viorel Seredenciuc și Lucian Harșovschi, omul politic Ștefan Alexandru Băișanu.
Dacă prefectul Doroftei a spus despre expoziția Oanei Șlemco că „încântă ochiul, inima, dar și mintea”, viceprimarul Harșovschi a punctat faptul că este plină de viață și în miezul evenimentelor. „Oana Șlemco este mereu în miezul evenimentelor, dovadă fiind și inundațiile de la Vicov, când în timpul vizitei președintelui Băsescu la fața locului malul pe care se afla pentru a face fotografii s-a surpat, fiind înghițită de ape câteva clipe”, a reamintit despre incident, cu zâmbetul pe buze, Lucian Harșovschi.

Gâtuită de emoții, Oana Șlemco a spus: „Mă simt cel mai bogat om din lume, pentru că am foarte mulți prieteni care sunt alături de mine la primul meu vernisaj!”

Expoziția va putea fi vizionată la Iulius Mall și în următoarele două săptămâni după care va pleca, la Fălticeni.

Despre cele 44 de lucrări de grafică satirică politică prezentate de maestrul PIM, sub titlul „PIM- MINISTRUL DESE(m)NAT”, acesta a precizat că „surprinde ipostaze și momente pe care unii se fac că le-au uitat, dar prin aceste lucrări ele sunt reamintite. Este o panoramă politică din 2007 și până azi a foștilor și actualilor politicieni locali, dar și de pe eșicherul național”.
 


Intră acum și în grupul de