Licitația pentru desemnarea constructorului și proiectantului noului pod peste râul Suceava se organizează săptămâna viitoare. Termenul de realizare a investiției este de 16 luni

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că licitația pentru noul pod peste râul Suceava se va desfășura în data de 31 octombrie.

„Este o licitație pe care o aștept cu sufletul la gură, să o putem adjudeca astfel încât să o putem bugeta pe bugetul Primăriei în prima fază și să încercăm la PNLD la capitolul poduri”, a spus primarul.

El a apreciat că ar fi extraordinar dacă s-ar putea începe lucrările în acest an.

Primarul a spus că valoarea investiției este de circa 1,2 milioane de euro.

Podul se va realiza într-o secțiune a râului Suceava aflată la 310 m aval de ecluza existentă și la 65 m aval de confluența râului Suceava cu râul Cetății. Amplasamentul este situat în intravilanul municipiului Suceava. Podul (inclusiv rampele de acces) va ocupa o suprafață de 2038 mp aflată în proprietate publică.

Lungimea totală a podului va fi de 104,4 metri, lățimea de 11,20 metri, din care partea carosabilă va fi de 7,80 metri, cele două trotuare vor fi de 1.50 metri fiecare, iar lisa parapetului va fi de 0,20 metri.

Termenul de realizare a investiției este de 16 luni. (T.B.)