Gheorghe Niță, către directorii de școli: Ne interesează foarte mult să promovăm învățământul dual, profesional, pentru că avem deficit de specialiști


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Niță, a declarat, joi, la reuniunea directorilor de unități școlare din județul Suceava despre buna colaborare existentă între CJ Suceava și ISJ Suceava, menționând că autoritatea județeană se ocupă de finanțarea școlilor speciale din județ, dar în același timp este preocupată de încurajarea învățământului dual, profesional.

Gheorghe Niță a prezentat în cadrul ședinței proiectele majore pe care CJ Suceava le derulează în județ în domeniul educației.

Totodată, el a spus că a participat în regiunea parteneră Schwaben la o discuție importantă despre învățământul dual.

„Ne interesează foarte mult învățământul dual profesional și ne interesează pentru că știți și dumneavoastră că am rămas cam în urmă cu specialiștii”, a spus Niță.

El a arătat că școlile profesionale de tip dual se pot dezvolta și că agenții economici vin și cer acest lucru în sprijinul lor.

„Vrem să promovăm acest învățământ dual”, a spus Gheorghe Niță.(N.B.)


Intră acum și în grupul de