Fotbal : Rapid vrea să se descotorosească de Peseiro


Intră acum și în grupul de

Returul campionatului este foarte probabil să îl mai prindă pe Jose Peseiro pe banca tehnică a giuleștenilor. Săptămâna trecută antrenorul arăta că s-a stabilit ca până astăzi problema să fie rezolvată.
Cum însă Peseiro a plecat în vacanță, oficialii clubului sunt nevoiți să discute cu portughezul prin mail și telefon, după cum declara președintele clubului Grigore Sichitiu, citat de Gazeta Sporturilor. Acesta recunoștea că “negociem rezilierea contractului. Suntem foarte aproape de o despărțire de Peseiro, credem că vom ajunge la o înțelegere amiabilă”. Cu toate acestea, oficialul susține că viitorul antrenor este încă o necunoscută. “Nu e momentul să vorbim acum de varianta pentru noul antrenor. Când vom încheia colaborarea cu Peseiro, vom începe și negocierile pentru noul antrenor și atunci se va ști. Aștept ca anul care vine să aducă o clarificare la nivelul patronilor. Eu îmi doresc să rămână amândoi. Jucătorii sunt neplătiți doar pe luna noiembrie și sper ca până pe 12 ianuarie, la reunirea lotului, să plătim restanțele. Cei care au simțit că este greu dau bir cu fugiții. Eu și cu Nae Manea am spus că nu plecăm, rămânem să stingem lumina. Trebuie să găsim o soluție pentru a întrerupe contractul cu Peseiro pe cale amiabilă”, a completat Sichitiu.
Portughezul Jose Peseiro (48 de ani) a venit la Rapid la începutul acestui sezon. După 17 etape, formația sa este pe locul 8, cu 28 de puncte, la 7 puncte diferență de locul 1, ocupat de Dinamo.
 


Intră acum și în grupul de