Grav accident de circulație în afara orașului Siret


Intră acum și în grupul de

Două minore și tatăl uneia dintre ele au ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident rutier. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la ora 18.00, pe D.N. 2 în afara orașul Siret, C. CRISTIAN, în vârstă de 27 ani localnic, în timp ce conducea autoturismul marca „Nissan Navaro”, după o curbă ușoară la dreapta nu a adaptat viteza  la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, a pierdut controlul direcției și s-a poziționat perpendicular pe celălalt sens de mers, fiind lovit în lateral de autoturismul marca „Dacia 1310”, condus regulamentar de Z. CIPRIAN, în vârstă de 22 ani, din aceeași localitate.

În urma accidentului a fost rănit grav Z. ILIE, în vârstă de 46 ani, minora Z. A., în vârstă de 13 ani, ambii din comuna Bălcăuți, pasageri în autoturismul marca „Dacia 1310”, și conducătorul acestuia alegându-se cu răni, iar din autoturismul „Nissan Navaro” a fost grav rănită minora S. PETRUȚA, în vârstă de 17 ani, din Siret.

Conducătorul auto vinovat purta centură de siguranță, cei doi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de