Președintele Klaus Iohannis: Suceava aniversează Centenarul Unirii Bucovinei cu România prin proiecte concrete de dezvoltare locală, prin promovarea competenţelor şi a creativităţii. Este ceea ce aşteaptă cetăţenii, este un mesaj patriotic autentic, pe care îl încurajez şi îl susţin


Intră acum și în grupul de

Președintele României, Klaus Iohannis, a depus, miercuri, o coroană de flori la bustul lui Iancu Flondor din apropierea Palatului Administrativ, arătând că a  dorit să se oprească în primul rând la monumentul dedicat lui Iancu Flondor, acel „om întreg şi neînfricoşat român”, cum îl descria Nicolae Iorga.

După momentul solemn de depunere a coroanei de flori, președintele Klaus Iohannis a salutat persoanele prezente în zonă și a discutat cu acestea și a făcut și fotografii în timp ce fanfara intona „Cântec despre Bucovina”

El a spus că revine cu plăcere în Suceava de fiecare dată.

Președintele României a vizitat apoi Muzeul Bucovinei și a fost la Cetatea de Scaun.

Într-o alocuțiune susținut la Cetata de Scaun, Klaus Iohannis a spus că la Muzeul Bucovinei a simțit respectul puternic pe care bucovinenii îl acordă trecutului şi tradiţiilor, construind şi modernizând instituţii, dar, mai ales, dându-le viaţă şi dedicându-le tinerilor.

„Bucovina de astăzi înţelege spiritul marilor sacrificii, al proiectelor şi deciziilor de acum un secol. Suceava aniversează Centenarul Unirii Bucovinei cu România prin proiecte concrete de dezvoltare locală, prin promovarea competenţelor şi a creativităţii. Este ceea ce aşteaptă cetăţenii, este un mesaj patriotic autentic, pe care îl încurajez şi îl susţin”, a spus Klaus Iohannis.


Intră acum și în grupul de