Fotbal : Anul 2008 unul foarte reușit pentru Liga a IV-a


Intră acum și în grupul de

(partea întâi – primele 5 etape)

Campionatul Ligii a IV-a, competiție organizată de Asociația Județeană de Fotbal Suceava a devenit mai competitiv de la an la an, lucru dovedit în primul rând de promovările în Liga a III-a reușite de Rarăul Câmpulung și mai apoi Rapid CFR III Suceava. Saltul realizat de cel de-al patrulea eșalon valoric în 2008 poate fi reliefat și de faptul că bazele sportive ale echipelor componente ale acestui campionat sucevean arată din ce în ce mai bine, valoarea jucătorilor este din ce în ce mai ridicată iar organizarea este una peste așteptări.

În vara anului 2008 au promovat în Liga a IV-a Releul Mihoveni și Avântul Frasin, dar au renunțat la participarea în competiție două formații cu tradiție, Zimbrul Siret și Avântul Todirești. În locul lor, AJF Suceava a hotărât să le treacă într-un eșalon superior pe Steaua Dumbrăveni și Bradul Vama, două formații cu baze sportive bine puse la punct și cu susținere corespunzătoare.

Prima etapă a sezonului 2008 – 2009 al Ligii a IV-a a consemnat 7 victorii ale gazdelor și doar un singur rezultat de egalitate realizat de Unirea Boroaia pe terenul nou promovatei Steaua Dumbrăveni. CS Gura Humorului, formație care și-a anunțat clar intenția de a accede în Liga a III-a a învins greu în prima rundă cu 1 – 0 pe Bradul Putna prin golul marcat de Cristi Popescu. Echipa humoreană și-a continuat ascensiunea în etapa a II-a în care a câștigat pe un teren unde se câștigă greu, la Iacobeni, scor final 2 – 0 ambele goluri fiind înscrise de Răzvan Cocar.

După trei etape în fruntea clasamentului cu punctaj maxim s-au regăsit Viitorul Liteni, Rapid CFR II Suceava – Mihoveni și CS Gura Humorului, ultima reușind al doilea succes în deplasare, 2 – 1 la Steaua Dumbrăveni prin golurile marcate de Kuruc și Gafița.
Etapa a IV-a a fost una în care formațiile din fruntea clasamentului, Rapid CFR II Suceava și CS Gura Humorului au avut din nou câștig de cauză. Prima a învins cu 3 – 2 în deplasare pe Bradul Putna, cea de-a doua câștigând și ea scor 3 – 0 în fața celor de la Cetatea II Suceava – Arbore prin golurile înscrise de Beldiman și Kuruc de două ori. Viitorul Liteni a fost învinsă surprinzător la Bădeuți cu scorul de 2 – 1 pentru gazde marcând veșnicul tânăr Vasile David.

Runda a V-a a produs diferențierea în fruntea clasamentului Ligii a IV-a, CS Gura Humorului câștigând clar la Rădăuți cu scorul de 3 – 0, în timp ce Rapid CFR II Suceava a fost ținută în șah pe propriul teren de Unirea Boroaia, scor 0 – 0. Astfel, după primele cinci etape, CS Gura Humorului a devenit lider cu maximum de puncte 15.
 


Intră acum și în grupul de