În cursul anului trecut, Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava au eliberat un număr total de 3.898 carduri europene de asigurări sociale de sănătate și certificate provizorii de înlocuire a cardului.
Purtătorul de cuvânt al CAS Suceava, Anda Sălăgean, a precizat marți, că în prima zi lucrătoare a acestui an, un număr de 29 persoane asigurate au depus documentația necesară obținerii cardului.
Anda Sălăgean a reamintit că, începând cu data de 29 septembrie 2008 a fost reluată furnizarea, imprimarea și distribuirea cardului european de asigurări sociale de sănătate, acesta fiind gratuit pentru persoanele asigurate care-l solicită.
Cardul este livrat de o firmă de curierat, ca scrisoare recomandată simplă la domiciliul asiguratului, în termen de 7 zile lucrătoare de la data verificării actelor depuse de asigurat, introducerii datelor în sistemul informatic unic la nivel național și transmiterea solicitării de tipărire a acestuia.
Atât cardul european cât și certificatul provizoriu dau titularului dreptul la servicii medicale, care devin necesare (și nu pentru tratarea afecțiunilor existente), pe perioada deplasării într-un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislația statului respectiv. Nici unul din cele două documente nu poate fi utilizat pe teritoriul României.
Intră acum și în grupul de





