Recital de excepție, în cadrul seratelor muzeale sucevene


Intră acum și în grupul de

În cadrul seratelor muzeale, vineri 16 ianuarie, orele 19:00, la Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina va avea loc un recital de excepție. Pentru că Suceava îl omagiază pe Eminescu, cadoul Asociației Joseph Schmidt, în parteneriat cu Complexul Muzeal Bucovina și Consiliul Județean Suceava pentru publicul sucevean este o rememorare a muzicii cântată în saloanele bucureștene din perioada de sfârșit a secolului al XIX-lea și început de secol XX, prin intermediul unei voci de rezonanță, mezzosoprana Oana Andra, solistă a Operei Naționale din București, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici.

Protagoniștii recitalului „Spitalul amorului” vor interpreta o selecție de arii și romanțe naționale transpusă într-o cheie melodică rafinată și spectaculoasă. Tot în cadrul atmosferei de epocă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, se vor interprete și cântecele populare culese de Anton Pann. Mezzosoprana Oana Andra a inclus în repertoriu piese de Carol Decker, G. Carlson, G. Cavadia, dar și un sfâșietor „Revedere”.

Concepția și producția recitalului, realizat după o idee a regizorului Alexandru Tocilescu, aparțin agenției Promotion Company din București, mișcarea scenică fiind semnată de Mihaela Țigănuș, fostă prim solistă a Operei Naționale București, cu o experiență de peste zece ani în cadrul unor renumite academii din Paris. Cităm din cronica muzicologului Costin Popa, în urma premierei de la București:
„Parfumul vechiului București, al vechilor ținuturi carpatine… a revenit într-o zi de martie a anului 2008, cu tot farmecul ce-l înconjoară, prin vocea mezzosopranei Oana Andra, prin pianistica lui Alexandru Petrovici, în foyerele primei scene lirice a țării. Savoarea buchetului de arii și romanțe naționale a fost seducătoare: clipe de atmosferă de epocă, vrajă de sentimente diverse, eleganța de salon și, nu în ultimul rând, fascinația iubirii fierbinți. Într-un recital surprinzător, ca tematică, o premieră chiar. Oana Andra și-a condus glasul cu timbralitate profund rezonantă într-o varietate de bine cumpănite atitudini, zugrăvind cu finețe de expresie înșiruirea inedită de tablouri. Oana Andra, alături de Alexandru Petrovici au reușit să dea o nouă strălucire vechilor romanțe românești, adăugând unicitatea interpretării. Cu siguranță, după această incursiune prin Bucureștiul de altădată, vom fi nostalgici și ne vom trezi că ne dorim să fi trăit în acele vremuri.”

Mezzo-soprana Oana Andra face parte din categoria „români celebri în străinătate, necunoscuți în România”. Cu o carieră solid construită pe baza talentului înnăscut și a efortului susținut, Oana Andra a obținut 15 premii până acum și aprecierea multor nume sonore ale marilor scene ale operei din lumea întreagă.
Oana Andra este singura mezzosoprana din țară care a studiat tehnica și stilul de interpretare rossiniene, direct de la sursă, la Academia Rossiniana din Pesaro (orașul natal al lui Rossini), cu maestrul Alberto Zedda, cel mai mare specialist în Rossini al zilelor noastre, care a îngrijit ediția Ricordi cu operele rossiniene (incluzând și „La Cenerentola”). Această ocazie deosebită i-a fost oferită de soprana Mariana Nicolesco, a cărei prima discipolă a fost, imediat după reîntoarcerea acesteia în țară și care a apreciat vocea deosebită a Oanei Andra și tehnica ei, rar întâlnită, de a executa perfect coloraturile rossiniene, legato și într-un tempo deosebit de rapid. Maestrul Alberto Zedda a prețuit calitățile interpretative ale Oanei Andra, invitând-o să colaboreze cu domnia sa în trei producții de operă din festivaluri Rossini din lume.

Recitalul se desfășoară sub Înaltul Patronaj Al Alteței Sale Regale Prințul Paul Al României.

 


Intră acum și în grupul de