Găsită în comă alcoolică pe o șosea din Vatra Dornei


Intră acum și în grupul de

După ce a consumat cantități mari de băuturi alcoolice o dorneancă a fost găsită zăcând pe șosea. Potrivit biroului de presă al IPJ Suceava, miercuri, în jurul orei 14.00 polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe drumul național DN 17 în localitatea Vatra Dornei, pe partea carosabilă, se află în stare de inconștiență o persoană de sex feminin.

Un echipaj de poliție s-a deplasat imediat la fața locului și a identificat-o pe S. FEBRONIA, în vârstă de 63 ani, din Vatra Dornei, care era într-o stare avansată de ebrietate. Aceasta s-a împiedicat și a căzut pe partea carosabilă. Femeia a fost transportată la Spitalul municipal din Vatra Dornei, unde a primit îngrijiri medicale.
 


Intră acum și în grupul de