Țigări de contrabandă, dosite într-o Dacie


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali din P.T.F. Siret au confiscat de la un cetățean român din Siret, ce s-a prezentat la punctul de frontieră pentru a intra în țară, 400 de pachete de țigări în valoare de 1680 lei, care urmau să fie comercializate pe piața neagră în vederea obținerii de profit ilicit.

Potrivit IJPF Suceava, miercuri, S. Marian, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în comuna Bălcăuți, județul Suceava s-a oprit cu autoturismul său „Dacia”, la frontieră iar în urma controlului amănunțit asupra persoanei, bagajelor și mijlocului de transport, s-au găsit ascunse și nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bord, în portiera din dreapta față și în bancheta din spate, cantitatea de 400 pachete de țigări marca „L.D”.

Tutunul, în valoare de 1.680 lei, a fost reținut în vederea confiscării de către vameși, iar S. Marin a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5000 lei. De asemenea autoturismul a fost indisponibilizat până la achitarea amenzii contravenționale.
 


Intră acum și în grupul de