„Tu știi ce face și pe unde mai este copilul tău?” Un accident cu cinci tineri morți s-a produs la Vadu Moldovei la un an de la mesajul cutremurător al comisarului șef de poliție Ionuț Epureanu după accidentul cu cinci tineri morți la Ilișești

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, a avut, în urmă cu un an, un mesaj cutremurător după accidentul în care cinci tineri au murit la Ilișești după ce mașina în care se aflau a intrat într-un camion și a luat foc, iar acest mesaj rămâne valabil și acum după ce, duminică, un accident similar s-a produs la Vadu Moldovei unde cinci tineri au murit după ce au intrat cu mașina sub un camion.

Reluăm integral mesajul postat, în urmă cu un an, de comisarul șef de poliție Ionuț Epureanu pe pagina sa de socializare.

 

„Tu șii ce face și pe unde mai este copilul tău?

 

Îmi place să promovez pozitivismul și performanța, să stimulez tot ceea ce înseamnă dezvoltare. Uneori, însă, când tragismul unor situații depășește orice imaginație nu poti sa nu iti indoliezi sufletul, sa taci si sa te rogi pentru suflete de adolescenți și tineri care se ridică la cer prea devreme.

 

Suceava este azi în doliu. 5 tineri cu vârste cuprinse intre 16 si 26 de ani (dintre care 3 minori) au plecat astăzi dintre noi în urma unui tragic accident rutier.

 

Am fost acolo oripilat de imaginile de coșmar alături de peste 20 de colegi, polițiști și pompieri. Cel mai greu a fost să dăm veștile tragice familiilor acestor copii. Din pacate șocul a fost cu atât mai mare pentru rude și părinți în condițiile în care aceștia nu aveau nicio informație despre activitățile celor dispăruți prematur în această dimineață.

De mâine vom cauta vinovati, ne vom întreba ce fac autoritățile, daca e cineva răspunzător pentru aceste tragedii. Pana atunci hai sa ne adunam la o masă de familie sa mai discutam despre bucurii si supărări, sa vedem ce mai fac copiii noștri, daca au probleme care vor sa ni le împărtășească.

Să nu ne bucurăm că ai noștri copii sunt în camera lor și se joacă pe telefon sau tableta. Să îi chemăm alături de noi și să discutam cu ei, sa ii facem mândri că sunt membri ai familiei și sa ii responsabilizam. Să ne interesam unde și cu cine merg, ce fac pentru ca ii iubim prea mult ca sa regretăm ulterior! Dumnezeu sa-i ierte și să ne lumineze pe noi sa fim mai atenti la copiii noștri! Sa ii păstrăm în amintirea noastră asa cum erau ei, tineri și frumoși!”

Reamintim că duminică la ora 02:30, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 2, pe raza localității Vadu Moldovei, un tânăr de 21 de ani, din comuna Râșca, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autotractorul cu semiremorcă condus regulamentar de un bărbat de 55 de ani.

În urma impactului, a rezultat decesul conducătorul auto și a patru pasageri din autoturism, respectiv trei minori de 17 ani, toți trei din comuna Bogdănești și un tânăr de 18 ani, din comuna Râșca.(N.B.)

loading...