Taxatoarea unui autobuz accidentată în urma unei frânări bruște

Aflată în timpul serviciului, o taxatoare a serviciului public sucevean de transport în comun a ajuns la spital după ce șoferul a frânat brusc pentru a evita impactul cu un autoturism condus de un botoșenean. Potrivit IPJ Suceava, sâmbătă, în jurul orei 14.15, pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, D. BOGDAN, în vârstă de 52 ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul „Dacia Nova”, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de mers și a acroșat autobuzul marca  „Irisbus”, condus de F. TIBERIU, în vârstă de 40 ani localnic, care pentru a evita impactul cu autoturismul a frânat brusc, iar taxatoarea M. ELENA, în vârstă de 47 ani din localitate, s-a dezechilibrat și a căzut pe culoarul autobuzului. Femeia a suferit leziuni pentru care necesită 10 – 15 zile îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.